Bil, crocodil de Nil
Dragi copii,
Azi o să vă povestesc despre crocodilul Bil care s-a săturat de Nil,
așa că și-a luat un bilet doar dus către Paris. Ce să mai! Un vis.
În timpul zborului, au fost turbulențe și crocodilul care se temea să zboare, s-a plâns întruna stewardesei din te miri ce: ba că sendvișul a fost prea rece, ba că nu a avut loc pe scaun și că a fost lovit cu propria coadă de către un puști obraznic, ba că-i prea cald, ba că-i prea frig, ba că s-a plictisit și vrea să coboare. Pe scurt, spre exasperarea tuturor, s-a plâns neîncetat până când avionul a aterizat.
Vedeți voi, îi era mai ușor să fie nesuferit decât să spună că-i era frică să zboare.
Însă echipajul avionului și ceilalți pasageri nu știau pentru că nu îl cunoșteau. Așa că s-au bucurat atât de tare să aterizeze și să scape de crocodilul enervant, încât cu greu s-au abținut să aplaude și să chiuie ca niște copii în curtea școlii. Mai puțin puștiul obraznic din avion, el nu s-a abținut deloc și chiar a aplaudat.
Crocodilul Bil a coborât din avion și s-a așezat la coada pentru bagaje, gata să își ridice geamantanul, dar chiar atunci a observat că oamenii șușoteau între ei și îl priveau speriați. Doar nu se întâmpla să vadă în fiecare zi un crocodil de Nil, pe nume Bil.
Crocodilul le-a zâmbit larg, însă oamenii s-au speriat și mai tare când i-au văzut colții uriași și, îngroziți, au început să urle și să se ascundă prin aeroport în cele mai neașteptate locuri. Unii au încercat chiar să se ascundă în valizele care soseau pe banda rulantă pentru bagaje, doar că nu au încăput, așa că și-au acoperit ochii cu mâinile și au făcut pe statuile. Câțiva, mai norocoși, și-au luat geamantanele și au tulit-o englezește pe ușa aeroportului.
O tevatură pe cinste, credeți-mă.
Bietul Bil s-a pleoștit de tot și, după ce a ieșit din aeroport, s-a dus unde a văzut cu ochii. Cum mergea el abătut, cu coada între picioare și gândindu-se că viața sa la Paris a fost doar un vis, s-a ciocnit cu capul de un stâlp. Schimonosit de durere, și-a ridicat privirea și, în timp ce-și masa cucuiul, a văzut că lipit de stâlp, se afla un stand cu ziare.
Cu un licăr de speranță, crocodilul a luat un ziar și l-a deschis nerăbdător. Ochii i-au picat pe un anunț de la rubrica de angajări, în care o scriitoare căuta personaje pentru poveștile sale.
– Olala, ce noroc pe mine! și-a spus Bil.
Imediat și-a mișcat picioarele, și-a ambalat motoarele, pregătit să alerge înspre colțul de Paris din care pornise anunțul.
Deodată și-a dat seama că nu cunoștea orașul și că habar nu avea unde se afla. S-a uitat în jur și a văzut un taxi parcat vizavi. A alergat într-un suflet, s-a urcat pe bancheta din spate și i-a spus șoferului adresa; dar când erau la doar câteva minute depărtare de casa scriitoarei, bietul Bil a realizat că își rătăcise pe undeva portofelul.
– Nu am cu ce să te plătesc, monsieur! i-a zis el cu voce subțire taximetristului, un mustăcios simpatic.
– Hei, Bil crocodil de Nil, nu-ți face griji! i-a strigat el cu un zâmbet șmecheresc. Dacă îmi spui o glumă bună, promit că te duc până la destinație fără niciun franc. – Totuși, te avertizez că eu nu râd cu una, cu două, a mai zis șoferul, pieptănându-și mustața cu o periuță mică de dinți.
Crocodilul s-a bucurat pentru o nanosecundă, adică muuult mai puțin de o secundă, dar s-a întristat imediat ce și-a amintit că el nu știa să spună bancuri. Mai toți prietenii lui Bil spuneau niște bancuri atât de amuzante încât cine îi auzea, râdea și iar râdea de i se tăia respirația și îl durea burdihanul de atâta râs. Când venea rândul lui, în schimb, nimeni nu mai râdea și se lăsa o liniște grea.
Crocodilul bosumflat a spus:
– Domnule taximetrist, nu că nu aș vrea, însă habar nu am cum să spun bancuri. Cred că mai ușor mi-ar fi să mă transform într-o poșetă sau într-o pereche de pantofi. Sau poate într-o curea de ceas, mic-mic, cât un purice, sau mare-mare cât doamna din depărtare, mai zise el și arătă înspre un panou imens în care o doamnă cochetă făcea reclamă la parfum.
Șoferul l-a privit chiorâș și în mașină s-a lăsat o liniște apăsătoare, întreruptă doar de înghițitul în sec al lui Bil.
Dintr-o dată, bărbatul a început să râdă și să râdă și să râdă, în timp ce burdihanul rotunjor îi sălta în sus și-n jos.
– Amice, ești amuzant! a zis el și l-a dus, așa cum a promis, la adresa din ziar. Apoi l-a salutat și și-a văzut de drum.
Emoționat și binedispus în urma succesului neașteptat, crocodilul a sunat la sonerie. O domnișoară simpatică i-a deschis, ținând în mâna stângă un croissant și un biscuit crocant în mâna dreaptă. Când l-a văzut, a făcut ochii mari și, palidă la față, a strigat “un crocodiiiiiil, ce grozăvie! m-am ascuns în bucătărie”. Vă dați seama ce tare s-a speriat! Apoi i-a trântit ușa în nas. Dar nu așa ca figură de stil, ci pe bune, de i-a turtit vârful un pic.
Ei bine, Bil nu s-a așteptat la una ca asta. Și-a îndreptat nasul și, amărât, a făcut cale întoarsă. Cum mergea el cu coada între picioare, și-a amintit de cucui, de oamenii din aeroport care s-au speriat foarte tare și, bineînțeles, de domnișoara cea simpatică, dar cu ochii mari cât cepele din pricina panicii. A suspinat adânc de câteva ori, atât de adânc încât s-a auzit până în vârful turnului Eiffel, apoi s-a gândit că poate ar fi mai bine să se întoarcă la locul lui de baștină.
Dar ce să facă? Cum să-și cumpere bilet, când nu mai avea portofel?
– Of, ce grozăvie! o imită el pe domnișoara de mai devreme. Numai că el nu avea o bucătărie unde să se ascundă, ci doar o bancă în parcul de vizavi.
A dat să traverseze pe la trecerea de pietoni ca să ajungă în parc, însă de amărât ce era nu a văzut că semaforul se făcuse roșu. O mașină s-a oprit cu scârțâit chiar în dreptul lui și imediat s-a auzit o voce:
– Hei, amice! a strigat vocea cunoscută, iar crocodilul a tresărit speriat.
Când a ridicat privirea, sperietura i-a trecut și a zâmbit larg cu toți dinții săi mari și ascuțiți de crocodil.
În mașina de lângă el, se afla chiar taximetristul care-l dusese la adresa din ziar.
– Ți-ar plăcea să lucrezi la teatrul de comedie din oraș, Bil? l-a întrebat acesta. Tocmai ce am aflat că se caută un crocodil de Nil care să joace într-o piesă nouă. Cred că te-ai potrivi de minune.
– OOO, ce noroc pe Bil crocodilul de Nil! a exclamat Crocodilul nostru și, fără să mai stea pe gânduri, a urcat în mașină, să ajungă la teatru.
Și iată cum visul lui de a trăi la Paris, s-a împlinit.