4

O vizită neobișnuită

I

Dincolo de pereții casei mele, seara este ploioasă și friguroasă, dar înăuntru este cald și bine. Sunt singură. Moțăi de câteva ceasuri înfofolită în șalul colorat al bunicii, când un ciocănit puternic în geam mă trezește din amorţeală. Deschid ochii și afară, printre picăturile de ploaie măruntă, văd un iepure foarte agitat.
– Hei, invită-mă la tine! Am ceva important să îți spun, îmi strigă el.
Mă ridic din fotoliu, deschid fereastra, însă nu mă grăbesc să îl poftesc în casă. Un iepure vorbitor trebuie tratat întotdeauna cu băgare de seamă.
– Știu că nu este o oră potrivită pentru vizite, continuă musafirul, dar nu am venit cu mâna goală. Uite! Dau la schimb pentru găzduire o tașcă plină cu povești. Îți plac poveștile, nu-i așa? mă întreabă el, după care își saltă un picior pufos peste pervazul ferestrei. Trece pe lângă mine lăsând urme de noroi pe podea și se instalează în fotoliul cu dungi portocalii.
Îl privesc atentă. Îmi pare că l-am mai văzut undeva, cândva. Unde? Când? Este mov, are o pereche de mustăți strașnice, din ață albă răsucită la capete, și statura unei palme de căpcăun. Noroc cu ferestrele înalte, altfel nu ştiu, zău, cum s-ar fi strecurat în cameră. Îmi întinde tașca, apoi îmi face semn să mă așez lângă el.
– Hai să ronțăim împreună o poveste! Tu știi ce gust minunat au poveștile?
– De unde să știu? Eu doar le scriu, nu le ronțăi, îi răspund. Este adorabil şi nu îmi pot dezlipi ochii de la el.

Continuați lectura

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus
0

Gâștele

Două gâște crăcănate
se plimbau pe înserate.
Mândre, întruna, gâgâiau
şi vecinii-și deranjau.
– Gâştelor, tăceți odată!
strigă vulpea-nfuriată.
– Că de nu o să încetați,
voi, drept cină, o să îmi stați.
Gâștele o auziră
şi spre casă o tuliră,
o tuliră pe mutește,
la fel cum ar face un pește.

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus
0

Aniversare cu bucluc

Dacă veți merge până la capătul curcubeului, veți întâlni o  pădurice. Iar în pădurice, dacă veți fi curioşi să cercetați, veți întâlni un copac. Înalt, cu trunchiul gros și cu o coroană bogată de frunze vesel colorate. Îl vedeți? Da, da, copacul acela. Acum apropiați-vă uşor de el şi priviţi-l cu atenție. Vedeți căsuțele acelea prinse de ramurile lui precum niște podoabe? Foarte frumoase, aşa-i? Iar în una din ele, locuiește  familia Gâtlung, o familie de girafe pitice.
Astăzi fetița familiei Gâtlung împlinește cinci ani, așă că doamna Gâtlung s-a gândit să îi facă o surpriză. Vrea să pregătească fabuloasa rețetă de brioşe “zâmbăricioase” a străbunicii Gâtlung. O rețetă specială…
– …pentru această zi specială, spune doamna Gâtlung cu voce tare.
Răsfoiește cartea de bucate cu coperte aurii și citește cu atenție ingredientele:
– Din asta am, și din asta am…hmmm, din asta nu am. Pfiu, îmi lipsește tocmai scorțișoara. Trebuie să o anunț pe Chichi, de la Magazinul de Mirodenii, să îmi aducă niște scorțișoară cât mai repede.
Continuați lectura

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus
1

Poveste din Orașul Legumelor Binecrescute

I

În Oraşul Legumelor Binecrescute, zilele treceau senine una dupa alta şi nimic nu părea să tulbure viaţa armonioasă a locuitorilor săi. Până într-o zi, când tânărul Sparanghel se opri în centrul oraşului cu o veste neliniştitoare. Se cocoţă pe un bolovan şi, printr-o pâlnie mare din frunze de nuc, urlă cât îl ţinură plămînii:
–  La două ore de mers pe jos, spre Dealul de Miazănoapte, am descoperit o dâră albicioasă de mucus.
–  Ce să fie oare? se întrebă mulţimea adunată să îl asculte.
– Cum ce? se auzi vocea Roşioarei, fiica domnului Roşie. Un melc dă târcoale oraşului. Dacă nu mă credeţi, haideţi cu mine.
În frunte cu Roşioara, legumele alergară într-un suflet la Observatorul din oraş şi cercetară Dealul de Miazanoapte printr-o lunetă. Roşioara avusese dreptate. Un melc uriaş, fără cochilie, se îndrepta pe o bicicletă colorată spre oraş. Pedala agale, fluturându-şi corniţele şi ochii bulbucaţi.
Continuați lectura

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus
0

Întâmplare cu un bob de mazăre

Mariei şi frăţiorului ei nu le place deloc mâncarea de mazăre. Amândoi privesc încruntaţi boabele, care plutesc în sosul de tomate din farfurie şi nu vor să dispară nicicum.
Copiii sunt tare bosumflaţi. Au încercat toate trucurile învăţate de la Bursucul Magician, vecinul lor de sub pat. Degeaba. Nici ideile Elefantului de Pâslă, pitit în şifonier, nu le-au fost de ajutor. Boabele de mazare se încăpăţânează să rămână în farfurie.
– Oare ar fi mai bine să le mâncăm în loc să le facem să dispară? îşi întrebă Maria frăţiorul.
Abia apucă băieţelul să deschidă gura pentru a-i răspunde, când ce să vezi?
Continuați lectura

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus
0

Omida Gina

I

Într-un ghiveci frumos colorat, își ducea zilele liniștite o omidă verde cu multe picioare. Gina, căci așa o chema pe omidă, avea atât de multe picioare, încât nici măcar ea nu mai știa câte sunt și, de fiecare dată când începea să le numere, pica într-un somn adânc. Azi așa, mâine așa, până când omida se sătură și hotărî să pună capăt acestei situații. Coborî din ghiveci în farfuria pe care acesta stătea şi, de acolo, porni grăbită pe peretele exterior al balconului:
– Lung e drumul până jos, își spuse Gina în timp ce cobora. Dacă stau să mă gândesc bine, sunt chiar norocoasă că am atât de multe picioare. Când obosesc unele, mă ajută celelalte să merg.

Târâș, Gina merse mai departe și, când obosi, se opri să își mai tragă sufletul pe o ghirlandă de iederă. Continuați lectura

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus
0

Spănăcel Spănăcescu cel Viteaz

Aventurile din povestea de azi s-au petrecut într-un ținut îndepărtat, numit Ţara Legumelor Vesele. Şi în ţinutul acesta, trăia un băieţel căruia i se spunea Spănacel cel Mititel pentru că era cel mai mic dintre copiii familiei Spănăcescu.

Spănăcel locuia într-o căsuţă, gard în gard cu familia Lobodescu, o familie de frunze de lobodă care avea o fata frumoasă, Loboţica. Cei doi erau prieteni foarte buni şi se jucau deseori împreună prin tunelurile de sub răsaduri. Într-o zi, în ținut își făcu apariția un străin, o obrăznicătură fără maniere și cu atitudine neprietenoasă, care decise să facă o pauză din călătoria sa în jurul lumii, tocmai în vecinătatea lui Spănăcel și a Loboțicăi. Nimeni altul decât monstrul cafeniu şi urât mirositor, Gândăcilă cel Murdar din Valea Mirosurilor de Canal. Continuați lectura

Distribuie:

Facebooktwittergoogle_plusFacebooktwittergoogle_plus