Popândăul gulerat
mă privește bosumflat
şi din foaia de hârtie,
iată ce îmi spune mie:
– Să știi că m-ai supărat,
nu așa am discutat.
Ţi-am cerut urechi mai mari
şi nu am vrut ochelari.
Nasul ăsta mititel,
parcă-ar fi un nasturel,
abia pot mirosi cu el.
M-ai făcut un caraghios,
când eu sunt așa frumos…
Category Archives: Poezii
Gâștele
Două gâște crăcănate
se plimbau pe înserate.
Mândre, întruna, gâgâiau
şi vecinii-și deranjau.
– Gâştelor, tăceți odată!
strigă vulpea-nfuriată.
– Că de nu o să încetați,
voi, drept cină, o să îmi stați.
Gâștele o auziră
şi spre casă o tuliră,
o tuliră pe mutește,
la fel cum ar face un pește.