Poveste din Orașul Legumelor Binecrescute

I

În Oraşul Legumelor Binecrescute, zilele treceau senine una dupa alta şi nimic nu părea să tulbure viaţa armonioasă a locuitorilor săi. Până într-o zi, când tânărul Sparanghel se opri în centrul oraşului cu o veste neliniştitoare. Se cocoţă pe un bolovan şi, printr-o pâlnie mare din frunze de nuc, urlă cât îl ţinură plămînii:
–  La două ore de mers pe jos, spre Dealul de Miazănoapte, am descoperit o dâră albicioasă de mucus.
–  Ce să fie oare? se întrebă mulţimea adunată să îl asculte.
– Cum ce? se auzi vocea Roşioarei, fiica domnului Roşie. Un melc dă târcoale oraşului. Dacă nu mă credeţi, haideţi cu mine.
În frunte cu Roşioara, legumele alergară într-un suflet la Observatorul din oraş şi cercetară Dealul de Miazanoapte printr-o lunetă. Roşioara avusese dreptate. Un melc uriaş, fără cochilie, se îndrepta pe o bicicletă colorată spre oraş. Pedala agale, fluturându-şi corniţele şi ochii bulbucaţi.

– Ahhhh, ce urât e! se înghesuiră legumele una în alta, îngrozite.
– Nu pare prea fioros, zise Sparanghel.
– Nici nu trebuie, spuse Roşioara. Ne poate face tocăniţă cu zâmbetul pe buze.
Era limpede că orașul trebuia salvat. Dar cum? Nimeni nu avea habar.
– Sigur bufniţa Tărtăcuţa ştie cum, spuse Roşioara. Bufniţa era Paznicul Secretelor şi era atât de bătrână, încât nici măcar Timpul nu îşi mai amintea când apăruse pe lume. Şi Timpul ţine minte tot.

II

Zis şi făcut. Roşioara fluieră de două ori scurt şi, din înaltul cerului, apăru în maşina lui zburătoare Gogoşarul cu Volan, şoferul oraşului. Porniră în mare grabă şi, după un timp, ajunseră în Ţinuturile Argintii unde sălăşuia bufniţa Tărtăcuţă. Gogoşarul opri lângă copacul pe care scria “Reşedinţa bufniţei Tărtăcuţă”, iar Roşioara coborî şi se uită după o intrare. Dar nu văzu nimic.
Deodată, se auzi o voce melodioasă, iar mâinile şi picioarele Roşioarei începură să se mişte singure, pe ritm de dans:
“Fă trei paşi înainte şi trei paşi înapoi,
mişcă mânuţele, dansează pentru noi.
Fă trei paşi înainte şi trei paşi înapoi,
mişcă picioruşele, dansează pentru noi.
Dacă eşti cuminte şi-ţi place să dansezi,
uită-te acum şi sigur ai să ne vezi.”
Ca prin minune, ceaţa care învăluia Ţinuturile Argintii se ridică şi locuinţa secretă a bufniţei îşi deschise larg uşile.
Roşioara se opri din dans şi se strecură iute înăuntru, dar alunecă pe un soi de tobogan care ducea într-o încăpere slab luminată. În mijlocul încăperii, era o masă frumos lucrată la care şedeau bufniţa şi şoricelul Ghindoc, prietenul său. Cei doi jucau şah şi păreau foarte atenţi la joc, însă bufniţa o auzi şi îşi ridică privirea.
Îi făcu semn Roşioarei să vină mai aproape de ea și îi şopti la ureche secretul.
– Asta-i tot ? exclamă Roşioara cu uimire.
Tărtăcuţă zâmbi şi îşi întinse aripile, purtînd-o pe copilă în afara scorburii.
De acolo, Roşioara şi Gogoşarul cu Volan zburară înapoi spre centrul oraşului, unde legumele adunate îi aşteptau nerăbdătoare. Fetiţa le povesti planul său şi, după ce înţeleseră ce au de făcut, se aşezară toţi pe poziţii în aşteptarea musafirului nepoftit.

III

Când acesta trecu de porţile oraşului, era seară şi peste tot domnea o linişte adâncă.
– Ciudat, nici picior de legumă pe stradă, îşi zise melcul coborând de pe bicicletă. Probabil dorm. Perfect. Mâine dimineaţă se vor trezi în oala mea pentru tocăniţă.
– Nu şi dacă te opresc eu, spuse Roşioara ieşind dintr-un tufiş.
Când o văzu aşa mărunţică, melcul începu să râdă cu lacrimi:
– Şi cum vrei să mă oprești, pitico?
– Uite aşa, îi răspunse Roşioara şi îi aruncă repede un pumn de sare în ochi.
Imediat, de printre boscheţi şi copaci, se iviră şi ceilalţi locuitori ai Oraşului Legumelor Binecrescute care îl atacară pe melc cu sare din toate direcţiile.
– Vai de corniţele mele! exclamă melcul şi o luă la sănătoasa pe bicicleta lui colorată. Am vrut să vă prind în capcană, dar până la urmă, am picat eu în ea.
Şi iată cum, Roşioara cea isteaţă şi legumele binecrescute salvară oraşul de necazuri. Cât despre melc, acesta îşi învăţă lecţia şi, când ajunse acasă, transpirat şi înspăimântat, îşi făgădui că nu va mai pune niciodată piciorul în oraşul Legumelor Binecrescute.

(poveste scrisă pentru cosuldelegume.ro)

Distribuie:

FacebooktwitterFacebooktwitter

One thought on “Poveste din Orașul Legumelor Binecrescute

  1. Cata imaginatie! 🙂

    Asta-i paragraful meu preferat, filosofie pura!:)
    “Bufniţa era Paznicul Secretelor şi era atât de bătrînă, încât nici măcar Timpul nu îşi mai amintea când apăruse pe lume. Şi Timpul ţine minte tot.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.