Spănăcel Spănăcescu cel Viteaz

Aventurile din povestea de azi s-au petrecut într-un ținut îndepărtat, numit Ţara Legumelor Vesele. Şi în ţinutul acesta, trăia un băieţel căruia i se spunea Spănacel cel Mititel pentru că era cel mai mic dintre copiii familiei Spănăcescu.

Spănăcel locuia într-o căsuţă, gard în gard cu familia Lobodescu, o familie de frunze de lobodă care avea o fata frumoasă, Loboţica. Cei doi erau prieteni foarte buni şi se jucau deseori împreună prin tunelurile de sub răsaduri. Într-o zi, în ținut își făcu apariția un străin, o obrăznicătură fără maniere și cu atitudine neprietenoasă, care decise să facă o pauză din călătoria sa în jurul lumii, tocmai în vecinătatea lui Spănăcel și a Loboțicăi. Nimeni altul decât monstrul cafeniu şi urât mirositor, Gândăcilă cel Murdar din Valea Mirosurilor de Canal.

Pitit printre firele dese de iarbă, Gândăcilă îi pîndi pe cei doi copii jucându-se şi o îndrăgi atât de tare pe Loboţica, încât hotărî să o ducă în valea lui pustie pentru a-i ţine de urât. Aşteptă răbdător, până când legumele stinseră luminile şi se vârâră în paturile lor micuțe și comfortabile, din răsaduri. Apoi tiptil, se strecură ca o umbră în casa familiei Lobodescu şi o răpi pe Loboţica. Fetița strigă și strigă după ajutor, însă nimeni nu o auzi. Mare supărare pe capul părinţilor, când îi descoperiră în zori lipsa. Gînduri negre precum corbii îi năpădiră şi bieţii de ei alergară într-un suflet la familia Spănăcescu pentru ajutor.

– Trebuie să o găsesc și să o salvez pe Loboţica, spuse Spănăcel după ce află întreaga păţanie. Aşa că se duse la doamna Cârtiţă, cea mai înţeleaptă creatură din întreg ținutul, şi îi ceru sfatul.

Doamna Cârtiţă locuia într-o căsuță sub pământ. Era blândă și drăguță și foarte deșteaptă, însă avea probleme serioase cu vederea, ceea ce o făcea să se miște ciudat și să se tot împiedice de lucrurile din jur. Bâjbâi un timp prin întuneric după ochelarii groşi şi, după ce îi găsi în sfârșit, şi-i potrivi pe nasul ei mititel și privi prin globul de cristal de pe masă. Globul nu era un glob oarecare, ci unul cu puteri magice. Putea să dezvăluie lucruri nebănuite celor care ştiau să privească şi acum îl dezvălui celor doi pe Gândăcilă cel Murdar care zbura pe o frunză de brusture spre casa sa, împreună cu Loboţica.

– Ce pot face? o întrebă Spănăcel îngrijorat pe cârtița cea înțeleaptă.

– Ai încredere, dragul meu, îl îmbărbătă aceasta cu un zâmbet liniștitor. O vom salva pe micuța ta prietenă,

Apoi cârtița se îndreptă spre o oală emailată și ridică puțin capacul. Scoase de acolo două linguri de pudră, le puse cu grijă într-un săculeţ, pe care i-l întinse lui Spănăcel.

– Pudra asta te va ajuta să îl învingi pe Gândăcilă cel Murdar. Cunoscătorii, și nu sunt mulți, îi spun Pudra Curăţeniei, îl lămuri doamna Cârtiţă. Când te vei întâlni cu Gândăcilă, trebuie doar să i-l arunci în faţă şi…gata. O să îi pară rău că s-a pus cu un spănăcel curajos ca tine. Drum lin, dragul meu, și fie ca spiritele bune ale legumelor să te însoțească în această călătorie.

Băiatul îi mulţumi pentru ajutor cârtiţei şi plecă mai departe.

În timpul ăsta, Gândăcilă şi Loboţica înaintau foarte, foarte încet, aproape ca un melc de încet. Loboţica obosise, îi era dor de familie şi nu o încânta defel tovărăşia mirositorului Gândăcilă. Inventa tot felul de scuze şi trăgea cât putea de timp, doar ca să nu ajungă prea repede în Valea Mirosurilor de Canal. Ba îi era foame, ba îi era sete, ba ameţea de la zborul pe frunza de brusture, ba îi era somn şi dorea să doarmă puţin.

Să vă spun drept, Gândacilă era cam deranjat de toate plângerile fetei, dar deh!, ar fi făcut orice numai să îi fie Loboţicăi pe plac, așa că nu spuse nimic. Cu toate întreruperile, Spănăcel îi ajunse din urmă.

La vederea lui Spănăcel, Loboţica se lumină la faţă ca o dimineaţă însorită, dar Gândăcilă se întunecă de supărare. Câtă îndrăzneală din partea unui spanac mic şi înfoiat! spuse el.

Se îndreptă fioros, pufăind și cu ochii bulbucați precum niște cepe mov spre Spănăcel. Tare se mai temu Loboțica pentru prietenul său, dar neînfricatul Spănăcel scoase repede pudra primită de la cârtiţă şi i-o zvîrli drept în faţă.

Gândăcilă începu să strănute şi să ţopăie, în sus și în jos:

– Oh, nu, asta este chiar Pudra Curăţeniei! Nu vreau să fiu curat şi să miros bine! Este o tradiție de familie să miros urât, nu pot să o stric! strigă el. Dar cei doi prieteni nu se lăsară înduioşaţi de lacrimile sale sărate și mari, ca de crocodil, ci continuară să îl privească, cu înțelegere și compasiune. Nu era vina lui că era așa cum era.

După o vreme, pudra îşi făcu efectul și urletele încetară. Gândăcilă nu mai plângea și mirosea atât de bine, încât nici nu ai fi crezut că fusese certat vreodată cu apa şi săpunul. Îi dispăruse chiar şi sclipirea răutăcioasă din priviri. Gândăcilă cel Murdar era acum un gândac curăţel şi prietenos! Îşi ceru iertare pentru supărarea pricinuită şi se oferi să îi conducă pe Spănăcel şi Loboţica acasă, înapoi la părinţii lor. Ba chiar îi rugă să îl primeasca printre ei şi să le păzească răsadurile de alţi dăunători. Cei doi copii îi mulțumiră și acceptară bucuroși.

Acasă, Spănăcel fu întâmpinat cu surle şi trâmbiţe ca un erou şi felicitat de toate legumele pentru faptele sale de vitejie. Şi începând din acea zi, spanacul deveni una din legumele preferate de copilaşii puternici şi curajoşi de pretutindeni. Aşa ca tine.

(poveste scrisă pentru cosuldelegume.ro)

Distribuie:

FacebooktwitterFacebooktwitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.