“Eu cred că cititul a fost, este și va fi mereu cool, iar misiunea noastră este și aceea de a-i ajuta pe copiii de toate vârstele să înțeleagă acest lucru. Eu cred în puterea exemplului: un copil înconjurat de cititori va începe și el să citească (măcar din curiozitate, într-o primă fază). Cu siguranță nu va citi ce și-ar dori ceilalți, însă va deschide poarta către universul lecturii, iar acesta e un prim pas foarte important pentru „cariera” lui de cititor.” Adriana Ștefan
Pe Adriana am întâlnit-o în urmă cu niște ani la un atelier de literatură pentru copii, organizat de Revista de Povestiri și condus de scriitoarea Adina Popescu. Atelierul s-a încheiat, însă am continuat să ne întâlnim virtual în proiectul Noi Povești, care a adunat la un loc scriitori și ilustratori români, pasionați de povești și storytelling.
Chiar dacă în 2017 m-am mutat în Zürich, am păstrat legătura, ne-am trimis scrisori virtuale, ne-am susținut, ne-am fost „Cap-limpede” când a venit vorba de scriitura noastră și, pe negândite, am crescut o prietenie.
Anul acesta, Adriana a lansat la editura Humanitas Junior cartea Povești pe nerăsuflate, o colecție delicioasă pentru copii mici și mari, în care misterul, twisturile și finalurile deschise se asortează excelent cu ilustrațiile jucăușe ale Danielei Olaru. Așa că am stat puțin la taclale online și iată ce a ieșit.
Ana Groszler. Roald Dahl, unul dintre scriitori mei preferați, îi indemna pe copii să se bucure de copilărie cat mai mult. „Never grow up, always down”, spunea el. Tu ce zici: ai crescut mare sau mică?
Adriana Ștefan. Dragă Ana, ai început cu o întrebare care mă cam pune pe gânduri. De cele mai multe ori am senzația că nu am crescut deloc, că doar am trecut (de-a lungul anilor) prin tot felul de experiențe care m-au adus în punctul în care mă aflu astăzi. Sigur că mi-ar fi plăcut să pot spune tare și răspicat „am crescut mare” sau, dimpotrivă, „am crescut mică”, însă adevărul adevărat este că nu am nici cea mai mică idee.
Ana Groszler. Întâmplările ciudate sau banale, pe care le colectăm în buzunarul sufletului, ne devin uneori, ghizi către următoarea poveste. Ce întâmplare ciudată din copilărie te mai bântuie și acum? Poate mai multe? Te-ai gândit să îi (le) faci loc într-o poveste?
Adriana Ștefan. Depinde ce înțelegi prin „întâmplare ciudată”. Aș putea să-ți povestesc despre ziua în care am înghițit o muscă sau despre cea în care am încercat să sar un gard și am rămas atârnată de el, cu capul în jos. Nu m-am gândit niciodată să fac loc acestor întâmplări (sau altora ca ele) în poveștile mele; bănuiesc că îmi sunt prea dragi, prea aproape de suflet și nu mă lasă inima să le împart cu ceilalți, la fel cum fac cei mici atunci când nu vor să-și împartă jucăriile cu alți copii.
Ana Groszler. Cum erau vacanțele de vară ale copilăriei tale? În spatele blocului sau în grădina bunicilor?
Adriana Ștefan. Nici, nici. Vacanțele mele de vară erau pe deal, la adunat fânul împreună cu bunicii. Erau zile de vară lungi, interminabile, care îmi plăceau și îmi displăceau în același timp și pe care îmi este greu să le descriu celor care nu au făcut asta niciodată.
Ana Groszler. Spune sincer: mâncai tot din farfurie când erai mică?
Adriana Ștefan. Nu îmi aduc aminte, probabil că da. Știi, eu am crescut într-o perioadă în care mofturile la masă nu prea își aveau rostul.
Ana Groszler. Într-o notă mai serioasă, când ai simțit că e momentul să îți pui pălăria de scriitoare și să o agăți în cui pe cea de economist? De ce povești pentru copii și nu numai…?
Adriana Ștefan. Schimbul de pălării s-a produs treptat și, oarecum, de la sine. Iar pentru acest lucru le mulțumesc copiilor mei. Ei m-au învățat că au nevoie să fie luați în serios, cu toate întrebările și nedumeririle lor. Tot de la ei am învățat că o poveste bună nu trebuie uitată de la o zi la alta și că, dacă pericolul uitării pândește după ușă, povestea cu pricina trebuie neapărat scrisă.
Citindu-le copiilor, am realizat că îmi plac poveștile care se adresează în mod subtil și părinților, poveștile acelea care ne ridică semne de întrebare. Sunt fascinată de modul în care un text scurt poate distra un copil, dar poate, în egală măsură, deschide poarta și spre subiecte mai complicate, de „oameni mari”. De aici ideea de „povești pentru copii și nu numai…”.
Ana Groszler. Cum au apărut Poveștile pe nerăsuflate? Ai personaje preferate sau îți sunt toate dragi? Cum ai descrie procesul de lucru și drumul până la publicare? Unde le putem găsi zilele acestea? Ce planuri / năzbâtii scriitoricești ai în lucru?
Adriana Ștefan. Mai întâi au existat foarte multe ezitări și frici. Apoi, grație celor care au avut încredere în poveștile mele, mi-am dorit să scriu mai mult și mai bine. Au urmat povești noi, precum și ideea de a le reuni în cadrul unui site. În același timp, niște manuscrise au fost trimise, iar unul dintre ele a avut norocul să ajungă în fața ochilor coordonatoarei colecției Humanitas Junior, doamna Iustina Croitoru. Au urmat un telefon și o conversație care ne-au deschis larg – mie și poveștilor mele – poarta către lumea cărților pentru copii.
Un mare „mulțumesc” primului meu ghid în lumea celor care scriu pentru copii, Adina Popescu, precum și tuturor celor care, prin critici, sugestii și întrebări incomode m-au ajutat să-mi găsesc rolul în poveste.
*
Unde găsiți Poveștile pe nerăsuflate ? Nimic mai simplu. Dacă vă plac plimbările, vă invit să faceți una până la cea mai apropiată librărie. Dacă nu, un simplu click pe https://humanitasjunior.ro/carte/povesti-pe-nerasuflate vă va deschide drumul către carte.
Îmi plac toate personajele Poveștilor pe nerăsuflate, mă regăsesc puțin în fiecare dintre ele. Am, însă, un gând aparte pentru Carlos din „Șoarecele de muzeu” și pentru protagoniștii poveștii „2 câte 2, 4 câte 4”.
*
Mă întrebi despre planuri și îți mulțumesc pentru asta. În momentul de față am câteva proiecte în minte și în lucru:
– mă preocupă detectivul Murăngură, un personaj nici prea strălucit, dar nici prea încuiat, permanent nemulțumit de locul în care trăiește. Murăngură evoluează într-un spațiu aflat la limita dintre urban și rural care (în opinia mea) seamănă mult cu localitățile mici din țara noastră. Patru dintre aventurile detectivului sunt prezente deja pe site-ul dridriana.ro și cred că va mai urma cel puțin una (secțiunea „Povești pe Îndelete”).
– aș vrea să scriu o serie de povești care să abordeze temele mai complicate din viața noastră și despre care ne este încă greu să le povestim copiilor (moarte, despărțiri, pierderi…).
– îmi place și ideea de a traduce o parte a poveștilor mele în limba franceză și sunt tare curioasă cum și dacă reușesc să surprind atmosfera lor într-o altă limbă (puteți citi câteva dintre ele pe dridriana.ro, în secțiunea „Histoires à l’Envers”).
Ana Groszler. Povestește-mi puțin, te rog, despre platforma ta de povești www.dridriana.ro. Cum ai ales numele? Îmi place foarte mult logo-ul. Care este povestea din spatele lui?
Adriana Ștefan. Dridriana.ro a apărut din nevoia de a reuni într-un singur spațiu (virtual) poveștile pe care le scriu, precum și din dorința de a le împărtăși și altora. Sigur că au existat o mulțime de îndoieli înainte de a lansa proiectul, mărturisesc că mă mai bântuie în continuare tot felul de semne de întrebare. Însă m-au ajutat foarte mult susținerea celor apropiați și sfaturile oamenilor care scriu de mai multă vreme decât mine. Nu în ultimul rând, conversațiile noastre periodice, dragă Ana, și feedback-ul pe text pe care mi-l oferi cu atâta generozitate mă ajută enorm și îmi dau încredere să continui.Revenind la Dridriana, numele este o combinație între Dridri (cum mă strigau prietenii în vremuri îndepărtate) și Adriana. Logo-ul a fost gândit și realizat în colaborare cu talentata ilustratoare Diana Necșulescu, căreia îi mulțumesc și pe această cale. Diana mi-a pus o sumedenie de întrebări, cu o mulțime de detalii legate de stil, formă și culoare pentru a mă ajuta să găsesc umbrela sub care să-mi așez poveștile și să le lansez în lume. În plus, a avut răbdare să mă gândesc și să mă răzgândesc de o sută de ori, iar rezultatul este minunat! Diana a și ilustrat, de altfel, unele dintre poveștile prezente pe site.
Ana Groszler. Ai un ritual atunci când scrii sau lași totul pe seama spontaneității? De unde-ți culegi inspirația?
Adriana Ștefan. Nu am un ritual anume, însă, atunci când mă așez la scris, prefer să fie relativ liniște în jur și să am o cafea caldă la îndemână.
În ceea ce mă privește, inspirația apare repede și dispare la fel de repede cum a apărut. De aceea, mă străduiesc s-o provoc privind atent la detaliile și mărunțișurile din viața mea de zi cu zi și încercând să le iau mai puțin în serios. Am senzația că inspirația și cu mine suntem, de fapt, într-un permanent joc de-a șoarecele și pisica.
Ana Groszler. În ce poveste ți-ar plăcea să locuiești? Putem să facem și o tocăniță de povești, nu-i cu supărare…(n.r.: Tocănița de Povești a apărut în volumul Povești pe nerăsuflate)
Adriana Ștefan. Nu știu dacă știi, dar eu locuiesc deja în toate cele 22 de povești ale volumului Povești pe nerăsuflate, fiecare dintre ele având cel puțin o firimitură din viața mea adevărată. Dacă ar fi să mă mut, totuși, aș da o fugă până în Suedia să beau un ceai cu Pettson și Findus (Sven Nordqvist). În cazul în care nu-i găsesc acasă, m-aș opri puțin în Franța, să-i fac o vizită Lupului care vrea să-și schimbe culoarea (Orianne Lallemand & Eléonore Thuillier).
Ana Groszler. Cât de cool crezi că mai este zilele astea cititul? Autorii tăi preferați sunt…?
Adriana Ștefan. Eu cred că cititul a fost, este și va fi mereu cool, iar misiunea noastră este și aceea de a-i ajuta pe copiii de toate vârstele să înțeleagă acest lucru. Eu cred în puterea exemplului: un copil înconjurat de cititori va începe și el să citească (măcar din curiozitate, într-o primă fază). Cu siguranță nu va citi ce și-ar dori ceilalți, însă va deschide poarta către universul lecturii, iar acesta e un prim pas foarte important pentru „cariera” lui de cititor.
Pentru a rămâne în lumea poveștilor pentru copii, autorii mei preferați sunt Adina Popescu, Alex Moldovan, Carmen Tiderle, Victoria Pătrașcu și Ana Groszler. Iar dintre autorii străini, primii care îmi vin în minte sunt Sven Nordqvist, Orianne Lallemand & Éléonore Thuillier, Astrid Lindgren, Emmanuel Guibert & Marc Boutavant, Lemony Snicket.
Ana Groszler. Completează tu propoziția, te rog: Pisica Cheshire nu are…
Adriana Ștefan. “… de unde să știe că rânjetul ei m-a urmărit toată viața. Chiar și în lungile mele plimbări pe dealurile din apropierea casei, mă gândeam cu groază că ar putea să-mi apară brusc în fața ochilor și să mă ia la rost…”
Uite cum răsare de aici un pui de poveste!
Ana Groszler. Dacă într-o zi te-ai lăsa de scris, ce ai face cu la fel de multă plăcere?
Adriana Ștefan. Aș fi patiser, fără doar și poate.
Nu putem încheia conversația noastră, fără câteva curiozități cu răspuns-fulger:
Ana Groszler. Buline sau dungi?
Adriana Ștefan. Dungi.
Ana Groszler. Hip-hop sau rock
Adriana Ștefan. Rock.
Ana Groszler. Înghețată sau ciocolată?
Adriana Ștefan. Ciocolată.
Ana Groszler. Proză lungă, scurtă sau poezie?
Adriana Ștefan. Proză scurtă.
Ana Groszler. Căpcăuni sau zmei?
Adriana Ștefan. Zmei.
Ana Groszler. Cafea sau ceai?
Adriana Ștefan. Cafea.
Mulțumesc, dragă Adriana, că ți-ai făcut timp să povestim și abia aștept să te citesc mai departe.
*
toate fotografiile fac parte din arhiva personală a autoarei
Pe Adriana o găsiți și aici:
https://www.dridriana.ro/
https://www.instagram.com/dridrianapovesti/
https://www.facebook.com/DridrianaPovesti